Alături de limba unui popor și de religia sa principală sa care de vizită rămâne cultura sa, Astăzi esre ziua Culturii Naționale se împlinesc astăzi 172 de ani de la nașterea poetului Național
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[2][3][4][5] Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889,[2] București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[6] A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[7][8] Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[9]
Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, pe când proza sa conține și elemente sociologice.[9][10] Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, dar adesea privită prin prisma folclorului autohton, în cazul lui Eminescu, dragostea, adesea violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.[9]
S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în adolescență la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[11] La vârsta de 19 a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[10][12] Tot în această perioadă începe să publice în revista Convorbiri literare.[13] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[14]
Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[15] Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[16] Articolele de gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un oponent al liberalismului burghez.[16][17][18] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști europeni ai vremii.[17][18]
Epuizat de munca de zi cu zi și probabil suferind de tulburare bipolară cu episoade depresive, Eminescu s-a retras din gazetărie în iunie 1883.[19][20] În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu injecții de clorură de mercur.[19][21][22] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București. Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[21][23][22] Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în anul 1902.[24] A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.[25]
Și tot astăzi la 15 ianuarie 1894 Se naște Ecateriana Teodoroiu
Se împlinesc astăzi 128 de ani de la nașterea eroinei Ecaterina Teodoroiu (nume la naștere Cătălina Vasile Toderoiu; n. 15 ianuarie 1894, Vădeni – d. 3 septembrie 1917, lângă Panciu) a fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.
Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina Teodoroiu a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țară. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital, a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.
Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată și apoi distorsionată de regimul comunist.