29 Aprilie – Ziua Veteranilor de Război


Se împlinesc 118 ani de când Regele Carol I instituia, prin Înalt Decret Regal, titlul de „veteran de război”, marcând, astfel, împlinirea unui sfert de veac de la decretarea mobilizării pentru Războiul de Independenţă.

A fost un gest de recunoştinţă menit să-i răsplătească pe ostașii care își făcuseră din plin datoria pe front, dar și să-i motiveze pe cei aflați sub arme la început de secol XX.

Noi, cei care azi trăim într-o ţară liberă şi independentă, avem datoria să privim cu luare aminte către trecut și cu încredere în viitor, să continuăm frumoasele tradiții militare ale Armatei Românei și să îi respectăm pe cei care s-au sacrificat pe front.

Tuturor veteranilor, invalizilor şi văduvelor de război le urăm multă sănătate, viaţă lungă, iar Bunul Dumnezeu să-i ocrotească, după cum şi ei au ocrotit pământul românesc!
LA MULŢI ANI!