El a fost fiul lui Iona și fratele marelui Petru, născut la Betsaida, iar de meserie pescar. La început el a fost ucenicul Sfântului loan Botezătorul, dar arătând Botezătorul Ioan către Mântuitorul Hristos și zicând: Iată Mielul lui Dumnezeu! (Ioan 1:36), Sfântul Andrei l-a lăsat pe Ioan și a urmat lui Hristos. Apoi, Sfântul Andrei l-a adus la Hristos și pe fratele lui, marele Petru.
După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântului Andrei i-au căzut sorții să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu în Bizanț și în Tracia, apoi în ținuturile de pe cursul Dunării și în Rusia de la țărmul Mării Negre, apoi în toată Tracia, în Epir, în Grecia și în Peloponnes, unde a adus mulțimi mari de oameni la credință, sfințindu-le apoi episcopi și preoți.
În cetatea Patras el a lucrat multe minuni mari întru Numele lui Hristos și a câștigat pe mulți pentru Domnul. Printre noii credincioși s-a numărat și fratele și soția proconsulului Aegeates. Furios, Aegeates l-a supus pe Sfântul Andrei unor torturi bestiale, apoi a ordonat răstignirea lui pe cruce.
Fiind încă viu Sfântul pe cruce, el i-a povățuit pe credincioșii strânși în jurul ei. Poporul acela a voit să urce și să îl dea jos de pe cruce pe Sfântul Andrei cu orice de preț, dar Sfântul nu i-a lăsat. Atunci el s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu pentru ei, iar trupul lui s-a înconjurat de o lumină ne mai văzută. Acea strălucire a stat vreme ca la jumătate de ceas, iar când ea s-a dus, Sfântul și-a dat fericitul lui suflet în mâna lui Dumnezeu. Așa și-a încheiat alergarea lui pământească cel mai întâi chemat Apostol, primul dintre cei doisprezece Apostoli care L-a cunoscut personal pe Mântuitorul Hristos și I-a urmat Lui.
Sfântul Andrei a luat mucenicia pentru Hristos Domnul la anul 62 de la întrupare. Sfintele lui moaște au fost duse la Constantinopol; capul lui a fost mai pe urmă dus la Roma, iar o sfântă mână la Moscova.