În ziua de 4 decembrie, Biserica face pomenirea: Sfintei Mari Mucenițe Varvara din Helespont; Cuviosului Ioan Damaschin; Sfintei Mucenițe Iuliana; Sfinților Mucenici Hristodul și Hristodula; Sfântului Ierarh Ioan de Polivat. 

Sfânta Mare Muceniță Varvara sau Barbara este prăznuită la data de 4 decembrie. A trăit în perioada de domnie a împăratului Maximian, fiind fiica unui om foarte bogat, pe nume Dioscor, care era închinător la idoli.
Înzestrată cu o sensibilitate aparte, Sfânta Varvara își punea mereu întrebări despre identitatea Creatorului acestei lumi, pe care o vedea prea desăvârșită ca să poată fi zidită de idolii la care se închina tatăl ei, din cauza faptului că ei înșiși erau zidiți de mână omenească. Fiind singura fiica a lui Dioscor, acesta a închis-o pe Varvara într-un turn înalt. Când a venit vremea măritișului ei, aceasta a refuzat vehement să se căsătorească cu oricine, fiind hotărâtă să rămână fecioară, ba chiar l-a amenințat pe tatăl ei că își va lua viața dacă va mai insista să o logodească. Crezând că această situație s-a creat din cauza închiderii ei în turn, Dioscor a lăsat-o să iasă și să-și aleagă singură prietenii. În scurt timp, Varvara s-a împrietenit cu alte fete, care erau creștine și au învățat-o despre Dumnezeu, Sfânta Treime și despre Cuvântul Lui Dumnezeu. Fecioara s-a botezat și a început să petreacă în post, rugăciune și cugetare neîncetată la Dumnezeu.

La un moment dat, Dioscor poruncise construcția unei băi cu două ferestre. Varvara, în timp ce el lipsea, a zis lucrătorilor să facă și o a treia fereastră, așa încât să intre lumina din trei părți, după chipul Sfintei Treimi. Pe unul dintre zidurile băii, ea a făcut cu degetul semnul crucii, iar crucea s-a întipărit adânc în marmură, de parcă ar fi fost făcută cu un instrument de fier. La fel, urmele pașilor săi s-au întipărit pe treptele băii. Mai târziu, apa acelei băi a căpătat o mare putere vindecătoare. Sfântul Simeon Metafrastul avea s-o asemuiască cu râul Iordanului, locul Botezului Domnului și cu scăldătoarea Siloamului, datorită numărul mare al minunilor care s-au produs, ulterior, acolo. Deoarece Dioscor nu a fost prea încântat de schimbarea pe care a produs-o fiica lui în baia proiectată de el, Varvara a simțit să îi mărturiseasă motivele care au determinat-o să facă această schimbare, îndemnându-l să creadă în Dumnezeu și să renunțe la închinarea la idoli. Dioscor s-a înfuriat și a încercat să o taie cu sabia, ea însă, fugind, s-a ascuns în crăpătura unui deal care s-a deschis ca să o primească, închizându-se în fața tatălui ei. Ea s-a ascuns atunci într-o peșteră aflată de cealaltă parte a dealului.

După o lungă căutare zadarnică, Dioscor a întâlnit pe deal doi păstori. Unul din ei i-a arătat atunci locul unde se ascundea fiica sa. Găsind-o, Dioscor, plin de mânie, a bătut-o îngrozitor, apoi a închis-o într-o casă mică și întunecoasă, încuind ușile și astupând ferestrele. A lăsat-o acolo, sub pază, lăsând-o să sufere de foame și de sete. S-a dus apoi și a predat-o prefectului cetății, un om pe nume Marțian, pârându-și propria fiică, că era creștină.

Atunci a început mucenicia Sfintei Varvara. Refuzând să se întoarcă la urâciunea idolească, tânăra fecioară a suferit chinuri de neimaginat. În primul rând, a fost dezbrăcată, un mare chin pentru trupul ei, care nu fusese până atunci văzut de nici un bărbat. A fost bătută cu vine de bou până la sânge, apoi, la porunca prefectului, rănile i-au fost frecate cu zdrențe și cu țesături din păr de animale, ca să-i întețească și mai tare durerile. A fost apoi aruncată în temniță. Sfânta Varvara s-a rugat atunci fierbinte Mirelui ei ceresc ca să poată răbda pe mai departe chinurile. Mântuitorul însuși i s-a arătat atunci acolo, îndemnând-o cu blândețe să rabde mai departe încercările. I-a vindecat atunci toate rănile primite de la păgâni, iar fecioara, aprinsă de dragostea dumnezeiască, mulțumea și dădea slavă lui Dumnezeu pentru toate.

A doua zi au urmat chinuri și mai groaznice. Trupul fecioarei a fost strujit cu piepteni de fier, coastele i-au fost arse cu tăciuni aprinși, a fost bătută peste cap cu ciocanul. Însă ea toate le răbda, rugându-se mereu cu stăruință lui Dumnezeu.

Văzând puterea dumnezeiască care o ajută pe sfântă muceniță să rabde cu bucurie acele torturi, sfintei I s-a alăturat o femeie pe nume Iuliana, tot din Heliopolis, care, mărturisind că este și ea creștină, a fost mucenicită împreună cu sora ei, Varvara. Trupul ei a fost și el strujit cu piepteni de fier și bătută. Apoi prefectul a poruncit să li se taie sânii amândurora. Mai apoi, sfânta Iuliana a fost aruncată în temniță, iar Marțian a poruncit ca sfânta Varvara să fie purtată goală pe străzile orașului, spre batjocura trecătorilor. Sfânta Varvara, rugându-se cu foc Mântuitorului să nu îndure această rușine, a fost acoperită cu o haină de lumină, ca să nu poată vedea ochii păgânilor goliciunea ei, iar slujitorii au adus-o înapoi la prefect. Sfânta Iuliana a îndurat și ea această umilință. Văzând însă că sfintele nu vroiau nicidecum să renunțe la a-L iubi pe Hristos, a poruncit să li se taie capul. Sfintele Varvara și Iuliana au primit cu bucurie pedeapsa, încredințându-se Mirelui Hristos și au primit astfel cununa muceniciei. Însuși Dioscor a fost cel care i-a tăiat capul Sfintei Varvara, însă, la scurt timp, atât Marțian cât și Dioscor au murit, fiind loviți de trăsnet, astfel încât nici cenușa lor nu s-a mai găsit.

Ulterior, un bărbat creștin dreptcredincios, pe nume Galentian a luat trupurile sfintelor mucenițe, le-a dus în cetate și le-a îngropat cu toată cinstea cuvenită. Mai târziu, le-au fost descoperite sfinte moaște, care se păstrează până astăzi.

Sfânta Varvara sau Barbara este o sfântă foarte iubită, în rândul credincioșilor, printre care circulă ideea că „toți cei care o vor cinsti vor fi păziți de moarte năpraznică și nu vor părăsi viața aceasta fără să fi primit Sfintele Taine. Sfânta Muceniță Varvara este cunoscută și ca ocrotitoarea minerilor. Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne pre noi. Amin.”